Flori de mai

Se spune ca florile de mai se scutura repede, poate prea repede as spune eu.

Ma gandesc la ciresii din gradina si la cat de incarcati erau acum 2 saptamani. Iar saptamana trecuta erau deja fara petale, au aparut puii de fruct

Poate e bine, dar trecerea florilor e prea rapida. Nu avem timp sa ne bucuram pe saturate!

Apoi cine stabileste cat ar trebui sa dureze acest “pe saturate”?!

E precum timpurile pe care le traim, adica totul e guvernat de consum rapid. E posibil sa clipim doar si scenariul sa fie altfel.

Am inca in suflet parfumul florilor de cires, dar deja imi e dor de ele, caci s-au scuturat … Si in acelasi timp sunt nerabdatoare sa gust din fructul rosiatic, carnos si dulce … Da, pana la urma suntem oameni si toti ne lasam purtati de schimbare?

Diferenta vine din cum traim momentul florilor de mai!

 

Fotoholica

Cred ca am mai spus faptul ca, in copilarie, am urmat cursurile Scolii de Muzica si Arte Plastice, sectia desen … de prin clasa a 4-a si pana in clasa a 9-a … Era o activitate extracurriculara, menita sa antreneze mana, ochiul, mintea, sufletul … si sa aduca echilibru in excesul de energie a copilului plin de viata si dornic sa zburde … Nu mai intru in detalii …

Ideea e ca acum am descoperit ca am aceleasi senzatii ca in timpul orelor de pictura, atunci cand e vorba de privit o FOTOGRAFIE!

Ador sa ma uit la fotografii facute de Bogdan, Calin, Cristi, Florin, George, Marius, Rafi, etc si gasesc in asta un fel de drog … uneori ajung sa imi aud gandurile: “oare ce a mai postat nou? pe unde a mai fost si ce a mai fotografiat,cu ce o sa ma surprinda de data asta?!”

Imi plac detaliile, asta ma preocupa – sa le descopar. Imi plac jocurile de culoare, nuantele, lumina. Imi place mesajul, cel pe care eu il percep, poate ca nu e mereu acelasi cu al autorului, dar pana la urma asta e si ideea artistului: sa transmita senzatii si totusi sa lase libera imaginatia privitorului sa aleaga un sens.

Uneori o imagine imi ramane in minte mult timp pentru ca e la fel de puternica precum o poveste dintr-o carte sau un film. De exemplu, inca am intiparita in minte fotografia lui George cu fiica si nasucul rosu … Geniala! De la Calin … hmmm, o ador pe prietena lui Nu e ok sa spun asta, dar daca vedeti fotografiile la care ma gandesc acum imi veti da dreptate, dar totusi lui sa nu-i spuneti! De la Rafi … ma obsedeaza lanul de floarea soarelui si modul in care ma surprinde de fiecare data cu alta poveste! De la Florin … oh, da, stiu: e poza cu Lucas pupand burtica mamei … Si am inca multe preferate, dar mai stiu ca sigur maine voi descoperi una si mai si decat cea de ieri …. Ba cred ca deja imi doresc ceva care sa ma uimeasca peste masura …

Ce este fotografia pentru mine? Nu doar imortalizare statica, e putin din mai mult si totusi e foarte mult in putin spatiu … E poveste nerostita, e un fel de braille in care modalitatea de “citire” e prin ochi si suflet …

E vorba de arta si talent in a realiza fotografii? Trebuie sa raspund cu da sau nu? Sau pot sa si detaliez? E arta, caci fotografia are clar ceva din fotograf, e plina de “amprenta” lui … si apoi, oricate cursuri ai urma privindul si ascultandu-l pierdut (spun asta ca eu l-as asculta ore in sir si tot as mai putea sa o fac) fie doar si pe George, daca nu ai talent ci doar indemanare si exercitiu iti vor iesi niste lucrari de matematica reusite, dar nu arta. Si apoi cu talentul e complicat … dar punctul meu de vedere e ca nu se dobandeste! Il ai sau tanjesti dupa el, nu se invata! Poti sa iasa ceva exceptional din punct de vedere tehnic si sa fie chiar reusit, dar nu e genial si nu o sa tin minte mai mult decat pana la viitoarea fotografie care o sa imi atinga … si anume SUFLETUL!

Si inca ceva … imi plac fotografiile cu oameni mai mult decat celelalte categorii … Nu conteaza tematica … Nu imi plac foarte mult cele de studio, programate … Imi plac cele “neprogramate” si nu foarte statice …

Clar, sunt fotoholica, dar nu vreau sa ma tratez! Vreau sa ma ingras de placere cu … fotografii!

Dor de TOT

In ultimul timp am tot mai acuta senzatia de … dor.

E ceva ce am mai trait, spre exemplu la trecerea din clasa a 8-a la liceu. Pe cele de la gradi la scoala sau de la clasa a 4-a la clasa a 5-a nu mi le mai amintesc, nu au fost marcatante. Dar cea de trecere la liceu, in mod clar, DA! Stiu ca imi era dor, cumplit, de tot ce insemnasera acei ani. Stiu ca am plans mult si ca … imi doream sa inventez masina timpului si sa ma intorc la generala … De ce imi era asa greu?!

La fel de greu a fost la venirea in Bucuresti … stateam in patul din camera de camin si ma uitam la ceas repetandu-mi obsesiv, in gand: “ai tren din ora in ora, poti sa fugi acasa oricand, nu te teme”… Obtinusem libertatea, de ce nu imi placea? De ce imi era dor?

Oh, cate praguri de trecut … acum imi e iarasi dor…sa urc niste trepte, sa vad mutritele vesele sau triste, dar mai mult vesele … Mi-e dor sa ma simt … acasa, iubita, parte din familie  … Mi-e dor sa fiu alintata, mi-e dor sa fiu imbratisata, mi-e dor sa fiu importanta pentru cineva, mi-e dor sa fiu speciala …

Nu imi place iarna, urasc frigul, iar in suflet e inghet de-a binelea …si viscol … As vrea sa plang, dar lacrimile mi-ar ingheta pe obraz … as putea sa le adun si sa le pun intr-o sticluta si sa le port la gat ca si talisman … puterea familiei!

Singura nu am nici o valoare, sunt speciala pentru ca ei ma fac sa fiu asa … mi-e dor de …

Fara ei nu imi mai place, jocul nu mai e interesant … nu vreau sa cresc, nu inca, vreau sa raman copil …

Mi-e asa dor de TOT si acum ma doare

A woman is like a tea bag …

“A woman is like a tea bag – you never know how strong she is until she gets in hot water.” (Eleanor Roosevelt)

Ma uit la florile de pe birou primite de ziua mea … si ma gandesc la … toamna tarzie cu miros de fulgi de nea …

E momentul sa ma indragostesc … iar …

… am inteles, doar iubirea e valoare adaugata pentru viata noastra tumultoasa …

Si cum ce nu ne omoara ne face mai puternici, m-am hotarat, anul asta o sa iubesc iarasi, cu patima, cu pasiune, cu ochii larg deschisi, cu zambetul pe buze … cum doar eu stiu sa o fac …

Si n-ai sa ghicesti pe cine … iti voi spune pe la final de 2012 … pastram misterul … dar va fi cel mai norocos barbat din viata mea

 

 

If I didn’t love you…I wouldn’t love at all

If I didn’t love you
I’d be safe from harm.
I would never find myself
Lost inside your arms.

If I didn’t love you
I’d never feel the pain
Of sunny days without you
Drowning in the rain.
If I didn’t love you…

If I didn’t love you
Peace would rule the day
All the dark and out would surely go away.
If I didn’t love you
I wouldn’t pay the cost
Of living every endless day
If our love is lost.
If I didn’t love you…

And yet you make me breathless
At the way you move
I never knew that i
Could ever love the way we do.

I don’t know how you reach me
In that place in my heart
Belonging to only you.

If I didn’t love you
I wouldn’t lose control
The danger loving brings a word
Never touch my soul.

If I didn’t love you
Perhaps I wouldn’t die.
If you should ever say to me
I’m sorry, goodbye.

If I didn’t love you…
How can there be music
In the way you touch?
I can’t believe that somehow
I believe in you so much.
Now you’ve come and taught me
How to give you my heart.
And make me feel at last
That the end will never start.

You’re the only reason
I’m not afraid to fall.
For if I didn’t love you…
If I didn’t love you…
I wouldn’t love at all.

 

Aceste cuvinte nu sunt creatie proprie, dar se potrivesc cu frigul…din sufletul meu…

…oare la fel e si cand saruti aripile unui inger?!

M-am bagat in pat si am intins mana…si l-am luat de manutza pufoasa – ca un cozonacel bine crescut sau ca pernutzele de la un pisoiash de lapte – el dormea de ceva timp…nu m-a simtit…

Nu am rezistat si i-am pupat-o! E un gest pe care l-am facut doar celor pe care ii iubesc enorm…sarutul mainii mi se pare o declaratie profunda, sincera si puternica a sentimentelor pentru cea/cel de langa tine…e un gest maret, impleteste atatea trairi, multe aproape de divinitate…

Nu ii puteam vedea fatzuca de poznas, dar ceea ce simteam era mult mai presus decat vizualizarea motivului pentru care ma simteam asa… M-am intrebat ce altceva m-ar putea face sa simt la fel acel ceva ce iti da putere sa faci ORICE?

Iubirea pentru un barbat e ceva ce la mine are efect asupra ochilor – zambesc si vorbesc cu ei, nu mai am nevoie de cuvinte ca sa arat ce simt… reusita in domeniul profesional/educational are efect asupra buzelor – am o veselie sincera si molipsitoare, parca as fi servit clov si devin plina de haz… Cadourile ma fac sa ma port precum un copil ce vede o jucarie colorata…

Si totusi, ce simt langa el e unic…e complicat…Ce simte oare alpinistul ce atinge un varf de munte mai inalt decat visele noastre, ale pamantenilor de rand?! Ce simte preotul cand e hirotonisit?! Ce simte medicul cand termina cu succes o operatie dificila?! Ce simte pompierul cand salveaza pe cineva din foc?! Ce simte un fotograf ce imortalizeaza iubirea pura, de poveste?!

Probabil ca ce simt eu e o impletire intre toate astea si inca mult mai mult decat atat. Nimic din lumea asta nu poate egala ce simt pentru el si sunt o norocoasa…

Asta nu ma impiedica sa fiu femeie, sa iubesc si un barbat, sa imi doresc si o cariera, sa visez cu ochii deschisi….ba chiar imi da putere sa vreau mai mult, ca sa-l aud cum spune: “mami, esti fumoasa!”…

Inchid ochii si simt inca fiorul de aseara, cand i-am atins pielea cu buzele…oare la fel e si cand saruti aripile unui inger?!

Lupta pentru EA, dragul meu

Scriu cu teama si cu gust usor de … ipocrizie.

Aseara am primit 2 lovituri direct in suflet …2 prieteni au divortat … de unul stiam, insa nu am luat in calcul suferinta lui.

De celalalt nu stiam si am fost shocata … pareau potriviti – el si sotia, pareau mai mult decat suflete pereche …

Offf, aparentele astea … stiu ce inseamna sa porti masti potrivite evenimentului, anturajului, contextului … dar astea nu fac decat sa ne adanceasca suferinta si sa ne usuce complet de orice traire reala … ajungem sa fim marionete ce zambesc si simuleaza viata …

E ca o boala a sentimentelor, e ca o dependenta oarecare si iti trebuie mai mult decat curaj si vointa sa faci ceva ca sa te vindeci. Cred ca iti trebuie spaima si constientizarea pierderii … sau poate e diferit, in functie de fiecare …

“I don’t know when we’ve stopped being us” … cred ca asta e intrebarea definitorie. Am mai spus-o si o s-o repet la infinit … inceputul e frumos, inceputul e altfel, inceputul e plin de culoare si de viata si de zambet si de farmec … Apoi rutina ne ucide. Uitam sa fim noi, ne lasam purtati de orice altceva, devenim superficiali si potriviti ca o manusa pentru vremurile astea incarcate de consum rapid si de virtual simulat.

Consideram ca daca am daruit celuilat ceva important si grandios si mare si impunator si … la naiba, mai bine sa oferim constant chestii marunte, care sa faca diferenta. Ajungem uneori sa consideram ca nu mai e cazul, dupa atatia ani, sa mai facem nimic, caci “se stie”.

Si ce daca se stie, si ce daca va cunoasteti de pe vremea dinozaurilor, si ce daca va apartineti? E minunat sa te uiti inca la el/ea si sa scrasnesti din dinti ca sa nu il musti de drag, e superb sa il/o imbratisezi fara motiv si sa te gandesti ca iti place la nebunie parfumul pe care il stii si totusi pare atat de nou …

Trebuie sa fii empatic, sa ai mai multa rabdare, sa asculti activ, sa iti pese si sa faci ce poti ca sa te implici in relatie, care de fapt e cel mai bun lucru care ti se putea intampla.

Niciodata nu e prea mult sa faci complimente, sa oferi prea multa atentie, sa saruti suficient de mult, sa imbratisezi, sa iubesti … Asta ne face sa fim oameni si nu robotzi!

Ah, sa dansezi, caci stiu sigur ca te pricepi sa faci asta!

Am atatea de spus si totusi nu mai stiu ce sa zic … decat ca e mult mai usor si comod sa renunti … pacat sa pierzi ceva ce deja ai trait, testat, experimentat, cunoscut … elemente de noutate se gasesc, dar nu ti se intampla ca, desi acum exista ciocolata belgiana super-fina si la indemana oricui, sa tanjesti dupa cavitul ala de cacao de pe timpuri, cand eram noi copii si cioco nu se gasea decat o data la 1000 de ani?! …

Nu renunta, lupta pentru ea si recucereste-o! Iti tin pumnii si ma rog sa reusesti!

 

MERITA cu varf si indesat … si daca chiar e prea tarziu, mergi mai departe cu demnitatea celui care a facut tot ce trebuia facut …

Crazy stupid love